EuGandesc
EuGandesc
Cele mai des întâlnite greșeli în antreprenoriat S1E03
Loading
/
Cele mai des întâlnite greșeli în antreprenoriat S1E03

apr. 5, 2022 | NEXTprenor

Pășește în culisele unei afaceri de social media marketing! Află de la Irina Mateescu cum să transformi o pasiune în bani, cum să lansezi o afacere de succes, dar și care sunt cele mai întâlnite greșeli de început de drum.

Cele mai des întâlnite greșeli în antreprenoriat S1E03

cu #EuGândesc | NEXTprenor

TikTok, Instagram, Youtube – acestea sunt doar câteva dintre platformele pe care le utilizăm zilnic. În episodul de azi, Ioana Erdei alături de invitata ei, Irina Mateescu, ne învață cum să le utilizăm cu scop. Află ce trebuie urmărit, dar și ce trebuie evitat, care sunt primele greseli in antreprenoriat de care trebuie să ne ferim, dar și cum transformăm o pasiune într-o afacere de social media marketing reușită.

greseli in antreprenoriat afacere de social media marketing

Profesia de antreprenor:  o chemare sau o întâmplare?

Poate te regăsești în rândul celor care simt puternic dorința de a activa în domeniul antreprenoriatului; oameni convinși că vor să urmeze această carieră. Ori poate te asemeni Irinei care, în pofida faptului că este fondatorul unei companii de succes, nu a experimentat acel moment de ”AHA”, după cum spune ea – moment în care să fi avut o revelație cu privire la domeniul antreprenoriatului. Cum și de ce a ajuns să profeseze în acest sector, află direct de la ea în episodul de azi.

”Am  probleme în a înțelege și accepta mentalități care spun că nu se poate, că suntem prea mici, nu putem să schimbăm nimic, nu e nimic de făcut în orașul meu, nu e nimic de făcut în țara asta.”

Irina Mateescu

Costul libertății: a fi angajat sau a profesa în antreprenoriat?

Cum este înțeleasă libertatea, atât din perspectiva unui angajat, cât și din perspectiva unui antreprenor? Care este costul impus de fiecare dintre acestea și cum ne ajuta o experiență de angajat în antreprenoriat? Răspunsul Irinei la această întrebare denotă statornicie, dedicare și ambiție. Ea susține că, indiferent de statutul deținut, este necesară o implicare asumată din partea fiecăruia. Modul și seriozitatea cu care tu te raportezi la lucruri le va determina reușita.

„Experiența de angajat m-a ajutat pentru că m-am implicat până la ultima picătură de efort în toate proiectele […] Această implicare asumată la cele două locuri de muncă unde am fost angajată mi-a exersat puterea de negociere, creativitatea, puterea de muncă.”

Irina Mateescu

Greseli in antreprenoriat

O înțeleaptă vorbă din bătrâni spune că din greșeli se învață. Acest lucru este adevărat, însă este de dorit să învățăm din greșelile altora. Datorită acestui fapt, Irina a împărtășit cu noi câteva dintre cele mai des întâlnite greșeli in antreprenoriat.

În viziunea Irinei, acestea se înțeleg prin patru lipsuri:

  1. Lipsa unei echipe potrivite;
  2. Lipsa unor clienți potriviți;
  3. Lipsa unor parteneri strategici potriviți;
  4. Lipsa înțelegerii/încurajării oamenilor din jur/apropiați.

Fie că te aflii într-un stadiu debutant sau avansat cu afacerea ta, aceste patru greseli in antreprenoriat, care, de multe ori, sunt rezultatul unor alegeri, necesită o atenție sporită pentru a putea fi evitate.

Care este sfatul Irinei pentru toți cei doritori să își lanseze o afacere de social media marketing?

  • Urmează cursuri orientate spre acreditări de bază, precum cele de pe Google Academy sau din platforma Facebook blueprint.
  • Participă la evenimente și crează-ți o rețea de contacte solide. Formează conexiuni și înscrie-te la concursuri și festivaluri.

După cum îți amintim întotdeauna aici la NEXTprenor, reușita stă în mâinile tale! Implică-te ACTIV în evoluția ta și a carierei tale! Urmărește-ne în continuare pe www.eugandesc.ro pentru a fi mereu la curent cu noile postări!

IOANA ERDEI

IOANA ERDEI

Gazda Emisiunii

IRINA MATEESCU

IRINA MATEESCU

Invitat

Episoade Anterioare